Horia Teodoru
(1894 - 1976)
Arhitectul Horia Teodoru se naşte la 28 iunie 1894, în Ploieşti. Este absolvent al Liceului "Gheorghe Lazăr" din Bucureşti. Începând cu anul 1914, studiază la École Nationale des Beaux-Arts din Paris, în atelierul profesorului arhitect Gustave Umbdenstock. În perioada 1916-1919 îşi întrerupe studiile, fiind concentrat. Îşi încheie studiile de la Paris în anul 1925, obţinând diploma de arhitect. În perioada 1925-1927 urmează cursurile Şcolii Române din Roma, unde studiază arheologia şi restaurarea monumentelor istorice. Aici, pe lângă pregătirea teoretică, urmăreşte şantierele de restaurare deschise de specialişti italieni, desăvârşindu-şi astfel şi o solidă pregătire practică.
Întors în ţară, începând cu anul 1927, activează în cadrul Serviciului Tehnic al Comisiunii Monumentelor Istorice - C.M.I., până la desfiinţarea acesteia în anul 1948. Din anul 1939 devine arhitect-şef al Serviciului Tehnic, preluând atribuţiile de la Nicolae Ghika-Budeşti.
Printre valoroasele monumente istorice restaurate de Horia Teodoru în această perioadă se numără: bisericile "Sf. Treime" din Siret, "Sf. Onufrie" din Mănăstioara, "Sf. Ioan Botezătorul", "Învierea Domnului" şi "Sf. Dumitru", toate din Suceava, "Sf. Nicolae" a Mănăstirii Probota, "Buna Vestire" - Curtea Veche din Bucureşti, "Sf. Ilie" din satul Sântilie, judeţ Suceava, turnul clopotniţă al Mănăstirii "Sf. Ioan cel Nou" din Suceava, ansamblului Curţii Goleştilor din Goleşti. Dintre intervenţiile realizate după anul 1950, pot fi enumerate: restaurarea Bisericii Colţea din Bucureşti, căreia îi reconstruieşte turnul clopotniţă de pe pronaos şi sistematizarea reliefurilor Monumentului de la Adamclisi.
Alături de documentaţia specifică ce fundamentează şi acompaniază intervenţiile de restaurare: studii istorice, cercetări in situ, relevee, memorii, referate, antemăsurători şi devize, detalii de execuţie, ordine de şantier, condiţii speciale şi norme, Horia Teodoru elaborează şi prevederi normative de ordin general, menite să reglementeze domeniul.
Începând cu anul 1924, până în anul 1971, publică studii de specialitate în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice - B.C.M.I. şi Buletinul Monumentelor Istorice - B.M.I. În perioada 1942-1945 face parte din comitetul de redacţie al B.C.M.I.
În perioada 1948-1975, după desfiinţarea C.M.I., activează în structurile nou create, cu rol de avizare, îndrumare şi control a intervenţiilor asupra monumentelor istorice. Din anul 1959 devine membru al comisiei de avizare din cadrul proaspăt înfiinţatei Direcţii a Monumentelor Istorice - D.M.I. În această calitate, Horia Teodoru participă la şedinţele de avizare, inclusiv la deplasările comisiei în teritoriu, având un cuvânt important de spus în adoptarea soluţiilor de restaurare. Formulează propuneri pentru protejarea monumentelor istorice în planurile de sistematizare, elaborează normative de execuţie a lucrărilor de proiectare, protejare şi restaurare a monumentelor istorice, normative pentru săpăturile arheologice în jurul sau în interiorul monumentelor istorice. Alături de Grigore Ionescu, susţine activitatea comisiei Academiei R.P.R. pentru elaborarea listei monumentelor istorice din anul 1955.
Din activitatea de arhitect proiectant a lui Horia Teodoru, trebuie menţionată câştigarea concursul public de proiecte pentru clădirea Fundaţiei Dalles, organizat de Academia Română, în anul 1930. Clădirea modernistă, care cuprinde săli de expoziţie, concerte şi conferinţe este inaugurată în anul 1932.
În paralel cu activitatea în domeniul protecţiei şi restaurării monumentelor istorice şi cea de arhitect proiectant, începând cu anul 1931, Horia Teodoru ocupă postul de profesor la Catedra de Perspectivă şi Principii de Arhitectură a Academiei de Arte, devenită ulterior Institutul "Nicolae Grigorescu". Este autorul unui tratat universitar de perspectivă (1953, 1958).
Desenator şi grafician înzestrat, dedicat artei litografierii, membru al Uniunii Artiştilor Plastici, deschide mai multe expoziţii personale şi are participări la expoziţii colective.
A fost căsătorit cu arhitecta Ioana Teodoru, născută Golescu şi este tatăl Radei Teodoru, reputat istoric de artă.
Se stinge din viaţă la 21 iunie 1976, în Bucureşti.
Horia Teodoru constituie un reper al şcolii româneşti de restaurare, cu contribuţii importante în cristalizarea sistemului teoretic şi practic al protecţiei şi restaurării monumentelor istorice, adept al restaurării istorice versus concepţia unităţii de stil, al păstrării tuturor etapelor constructive valoroase din viaţa monumentului şi marcării intervenţiilor restauratorului, cu limitarea lucrărilor de reîntregire sau reconstituire pentru realizarea continuităţii formale, bazate pe analogie sau inovaţie.
